Aleargă. Descoperă. Trăiește Cozla.
Cozla Trail Run este o competiție montană organizată de Perla Invest, în parteneriat cu Asociația Județeană de Atletism Neamț și Asociația Sportivă Mizuno Piatra-Neamț.
Traseele urcă și coboară pe potecile Masivului Cozla — de la Platoul Trei Coline, pe lângă pârtia de schi, până la formațiunile geologice unice ale Marmitelor Eoliene, cunoscute drept „Trei Căldări”.
Start și sosire pe Platoul Cozla, chiar lângă stația superioară a Telegondolei — cea mai comodă cale de acces spre linia de start.
De la 1,23 km cu părinții, până la 12 km și 706 m diferență de nivel pentru cei antrenați.
Traseu accesibil pe drumul auto către sculptura Flămânzilă și retur, sub supravegherea permanentă a voluntarilor.
Coborâre pe lângă pârtia de schi pentru începători, apoi urcare susținută pe marginea pârtiei pentru avansați.
↓ Descarcă GPXProba principală: urcare spre Marmitele Eoliene, ocolirea Dealului Oprișeni și revenire pe Platoul Cozla.
↓ Descarcă GPXExplorează cele două trasee direct pe Strava, cu profilul de altitudine și distanța exactă.
03 Octombrie 2026 — toate orele sunt orientative și pot fi ajustate în funcție de condițiile meteo.
Ridicarea kiturilor, verificarea echipamentului obligatoriu, atribuirea numerelor de concurs.
Prezentarea traseelor, a regulamentului și a măsurilor de siguranță.
Încălzirea oficială a participanților.
Toti participantii pot ramane dupa concurs pe platou pentru a lua parte la evenimentul Oktober Fest.
Se acordă premii in bani pentru clasamentul OPEN. Cursa Copiilor are caracter recreativ — finisherii primesc un cadou simbolic.
Prin susținerea Cozla Trail Run, Perla Invest contribuie la promovarea sportului local, a turismului activ și a infrastructurii turistice din Masivul Cozla.
Înscrierea se face online, până la 30 septembrie 2026, sau la secretariatul competiției în ziua cursei, între orele 09:00 și 10:00.
Înscriere anticipată
Valabilă pentru înscrierile online efectuate până la 30 septembrie 2026.
Înscriere în ziua cursei
La Secretariatul de concurs, Platoul Cozla, 09:00–10:00, în limita locurilor disponibile.
Un eveniment posibil datorită sprijinului și implicării companiilor locale partenere.